English, my love

Aşa se numea manualul meu de engleză în clasa a-9-a. Pe atunci, visam să mă fac profesoară de literatură engleză şi aveam neinspiratul obicei de a corecta oamenii atunci când spuneau ceva greşit în engleză. Ei, câte s-au schimbat de atunci! În loc de profesoară de engleză, am ajuns PR-istă (şi nici nu-mi pare rău), am învăţat să înţeleg esenţa comunicării dincolo de greşelile de gramatică şi, ei bine, de multe ori, uit să mă corectez chiar şi pe mine, d-apăi pe alţii (deh,vârsta). Aşa că, au început să mă amuze greşelile gramaticale din engleză, mai ales cele flagrante (bineînţeles, vorbim de cele comise de alţii :P). Pe principiul “God give me strength to accept the things I cannot change”, deseori râd cu poftă de engleza stâlcită a unuia sau altuia, care, culmea, nici nu pare deranjat de felul în care vorbeşte... sau nu vorbeşte…zilele astea m-au amuzat cele doua clipuri de mai jos: